Țările pe care această delegație le urmărește includ Belize, Costa Rica, Cuba, Republica Dominicană, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua și Panama.
În cursul legislaturii 2014-2019, lucrările s-au axat pe Acordul de asociere UE-America Centrală, care a fost semnat la 29 iunie 2012 la Tegucigalpa (Honduras). Până în prezent, mai mult de 20 de state membre au ratificat acordul.
A fost înființată o Comisie parlamentară mixtă (CPM) UE-America Centrală cu cele șase țări care sunt părți la Acordul de asociere (Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua și Panama). Viitoarea CPM va consolida considerabil cooperarea interparlamentară dintre cele două regiuni.
Un alt eveniment major al legislaturii 2014-2019 este stabilirea unei noi relații UE-Cuba prin Acordul de dialog politic și cooperare, semnat la 12 decembrie 2016 la Bruxelles.