Mulți se gândesc la Frankfurt ca la centrul financiar al UE și, prin urmare, ca la inima sa economică. Se poate spune același lucru și despre capitalele noastre naționale și despre două sau trei dintre cele mai mari orașe din fiecare stat membru. Într-adevăr, cea mai mare parte a bogăției spaniole este concentrată în Madrid și Barcelona. Dar oare viitorul UE depinde doar de ele?
Noi, socialiștii și democrații, suntem convinși că nu este - și nu poate fi - cazul. De fapt, Spania va fi o societate de succes atunci când vom debloca întregul potențial al națiunii noastre - de la Madrid la regiunile ultraperiferice, cum ar fi Insulele Canare și zonele rurale din Murcia. Același lucru este valabil cu siguranță și pentru UE - de la Frankfurt la regiunile cele mai nordice ale Finlandei și la zonele afectate de urgența climatică în care trăim, în special satele și orașele mici care suferă din cauza incendiilor și inundațiilor devastatoare din Polonia, Croația și Grecia.
UE s-a născut ca un proiect cu o inimă socială. Astfel, a reușit să își convingă cetățenii că nu este ceva abstract, ci dimpotrivă - ceva de mare folos pentru fiecare dintre ei personal. Mai întâi - de pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial și încă o dată - după sfârșitul Războiului Rece. Una dintre cele mai bune întruchipări ale tuturor acestor lucruri a fost și rămâne politica de coeziune. Milioane de europeni și-au găsit locuri de muncă în IMM-uri sprijinite de fondurile de coeziune, copiii au putut rămâne în școli, vieți au fost salvate în spitale construite cu bani din politicile de coeziune, iar oamenii au folosit infrastructurile UE îmbunătățite cu aceste mijloace pentru a merge la aceste școli și spitale.
Comisia Europeană a publicat recent cel de-al 9-lea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială, oferindu-ne ocazia de a face un bilanț și de a rezuma factorii cheie cu privire la această mare politică europeană.
În primul rând, trebuie să o spunem cu voce tare: nu ucideți politica de coeziune! Unele grupuri de pe partea dreaptă a spectrului politic al UE pun în mod deschis sub semnul întrebării necesitatea acestui instrument major de investiții. Mai rău - pe lângă aceasta - vine tendința îngrijorătoare de a lua bani pentru alte nevoi legitime și presante cu care se confruntă Uniunea noastră. Este adevărat că redresarea economică după pandemie, criza energetică și toate celelalte consecințe ale invaziei ruse în Ucraina necesită, fără îndoială, utilizarea banilor UE. Cu toate acestea, pentru Grupul S&D, acest lucru nu poate fi făcut - de regulă - cu prețul epuizării fondurilor de coeziune destinate investițiilor pentru viitor. De fapt, acesta este primul loc la care se gândesc factorii de decizie politică din dreapta atunci când vine vorba de găsirea de bani pentru a aborda fiecare criză majoră cu care ne confruntăm. Acest lucru se datorează parțial credinței tradiționale greșite că politica de coeziune este o politică de economisire pentru unele state membre și o politică de cheltuieli pentru restul. Un exemplu de situație avantajoasă pentru lucrătorii polonezi și cetățenii bulgari: este adevărat că noile tramvaie din Sofia au fost finanțate din Fondul european de dezvoltare regională. Dar este de asemenea adevărat că aceste tramvaie au fost fabricate și livrate la Sofia de o companie poloneză din orașul Bydgoszcz.
În al doilea rând, ar trebui să continuăm cu PIB-ul ca unic indicator pentru a stabili dacă o regiune are nevoie de bani europeni pentru dezvoltarea sa? Aceasta este o întrebare pe care trebuie să o discutăm pentru viitorul politicii de coeziune. Pe lângă PIB, ar trebui să definim și un set de indicatori care să ia în considerare aspecte socioeconomice precum rata șomajului, nivelul de educație și accesul la asistență medicală? Și ce-ar fi să adăugăm aspecte legate de climă și mediu, cum ar fi măsura în care o regiune este expusă efectelor schimbărilor climatice și care sunt nevoile sale de adaptare la aceste schimbări? Regiunile noastre diferă foarte mult, la fel și nevoile lor; a lăsa totul bazat exclusiv pe PIB ar putea să nu fie cea mai bună soluție în viitor.
În al treilea rând, se întâmplă adesea ca zonele metropolitane ale marilor capitale europene să fie înconjurate de zone vulnerabile cu indicatori socioeconomici slabi. Acestea sunt ceea ce numim disparități intraregionale. Această problemă trebuie abordată de viitoarea politică de coeziune prin mobilizarea potențialului economic de pretutindeni și crearea de locuri de muncă de calitate.
În al patrulea rând, ce ziceți de o mai mare implicare a autorităților locale și regionale în decizia, punerea în aplicare și monitorizarea utilizării fondurilor? Aceasta ar fi o modalitate mai bună de a investi mai inteligent, de a crește absorbția fondurilor UE și de a aduce rezultatul mai aproape de problemele reale ale cetățenilor.
În al cincilea rând, problema apăsătoare a depopulării. Politica de coeziune trebuie să investească în capitalul uman, asigurând dreptul oamenilor de a rămâne în regiunile lor, echilibrând astfel creșterea între regiunile UE. Asigurarea conectivității, cum ar fi conexiunile la internet de mare viteză, inclusiv în zonele montane și rurale, este de o importanță cheie. După ani de zile în care ne-am concentrat eforturile în zonele urbane, a sosit momentul să lărgim aria de interes și să acordăm Agendei teritoriale 2030 pentru UE un rol relevant, așa cum a cerut recent Parlamentul European.
Toate aceste întrebări au fost puse pe masă. Socialiștii și democrații au răspunsurile și credem că a nu lăsa pe nimeni în urmă nu este doar un slogan. Este o agendă politică pe care suntem pregătiți să o realizăm. Dacă UE eșuează în politica de coeziune, acesta ar fi un cadou de neiertat pentru extrema dreaptă.
Marcos Ros Sempere este un membru spaniol al Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European. El este purtătorul de cuvânt al grupului în Comisia pentru dezvoltare regională a PE.
